Lumea a uitat, se pare,
Că-n orice împrejurare
S-ar afla un om în viață,
El poate lua o povață
Dintr-un proverb ce te-nvață
Să ieși din încurcătură
Fără nici o tevatură.
Altfel spus, poți să-nveți ceva
Din pățania altcuiva.
Concret, un vechi proverb ne spune:
Când zgândărești un stup de-albine,
Să nu te-aștepți să-ți fie bine
Căci, chiar cu masca pe figură,
Tot te-alegi cu-o-nțepătură.
ANAF-ul însă, a uitat
Acest proverb, și-a încasat
Un bobârnac cât ea de mare
Fiindcă, plină de ardoare,
Dar total nejustificat,
A descins, pe neașteptat,
La trustul de presă Intact
Și mârlănește, fără tact,
Deci fără bună cuviință,
Le-a adus la cunoștință
Că-n cinci zile să părăsească
Sediul. Și să se grăbească.
Nu vor? Vor fi evacuați
Forțat și-n stradă aruncați...
Că treaba a fost gândită
De o minte rătăcită,
E foarte ușor de ghicit,
Dar, pasența, nu le-a ieșit:
Locația era-n chirie,
Și n-avea nici o datorie.
Atunci, cum e motivată
Evacuarea forțată?
Ca răspuns, cei avertizați,
Care-s foarte simpatizați
De mulți dintre ai lor confrați
Pentru prestațiile lor
Văzute la televizor,
Au făcut un apel prin care
Solicitau la fiecare
Fan, părerea lui referitoare
La pretinsa evacuare.
Iar fanii, zeci, sute de mii,
Adevărate torțe vii,
Au dat răspunsul imediat:
E un abuz de neiertat.
Mai mult chiar, ei s-au adunat
Într-o piață, unde-au scandat
Lozinci contra celor lachei
Ce vor răul Antenei Trei...
După așa manifestare,
Unică prin a sa grandoare,
ANAF-ul a lăsat-o mai moale:
În loc de evacuare,
Scoate clădirea la vânzare.

Un abuz nu-i justificat
De nimic. Și nici de iertat.