Da ce poftă să scriu astăzi îmi veni, așa deodată,
Îmi iau arma mea, stiloul și cobor împiedicat
Azvârlindu-mă în stradă, în zgomot amețitor
Și mă uit în stânga, dreapta, înainte, cetitor.

Dându-mi seama, pe dreptate că tramvaiul zgâlțâit
Nu avea el, fără șine, judecând mai metaforic... mai nimic
Da te pui cu disperatul ce avea stiloul plin?
Trezesc imediat rucsacul, fuga și la gară, fac și zic

Și îmboldit de zilei geniu, mă cațăr într-un vagon
Ce știam de la amic, că parchează pe peron
Într-o zonă ce mirific inundă de ape flori
Și copaci, și păsărele, ce să zic, mii de culori

Scârțâit de vagon vechi îmi sparg inima în piept
Și sprinten și într-un picior evacuez de harul meu
Și las tot trenul fără muză, fără idei și fără înțelept
Ridic un deget mijlociu ca unui șarpe ce lasă zmeu

Nerăbdător mă fac un girofar, îmbătat să fiu de val
Da nu știu cum nici azi, de unde avea să mă trosnească,
În plină țeasta un croșeu, să îmi revin, nimic mai greu,
Scrutam, nimic, pământ maro si de crăpat și de uscat

Oare încețoșat în zare de pare-o floare, este turbă?
Scutur pumnul ce-l primisem ca să mă îndrept vioi
Ajung, blestem în sus, scrâșnind de-mi sare-o plombă
Când frumusețea de scaiete rânjește ca virgula crin de altoi

Deznădejde simt... fior și intre picioare, luând seama
Că un pumn bine plasat chiar că mi-ar învinge teama
De-a da colțul chiar aici, in acest loc cert, confirma
Cimitirul definea, epitete valida, viața însăși infirma.

Da ce văd, o minune, o căsuța mică, dulce și suavă vine, dar vai
Mergeam eu către ea, piciorul alerga până să apuc să rostesc ceva
Dărăpănătura cu sigla de GA_A, cu geam noroi de praf, doar unul
Și-mi sare inima din piept când disting cu greu, un roșu, imens roșu

E clar, izbânda e a mea, toți au ghivece cu mușcate înfipte-n geam
Îmi spun încrezător și îmi golesc orbitele să disting... superba muză
De undeva din lateral, șuierând, o directă îmi sparge fața, ce infam
Instantaneu când realizez, o oală de smalț plină cu sarmale ce acuză

Gata, stop îmi spun, pregătit să mor, grăbit, prăbușit de expirație
Ce gata să de-a cu mine de peron și în neștire, lipsă și de revelație
Când... morgana văd aproape, trup ce leagănă în păr, valuri blond
Da de unde iau curaj, și încep să tremur înecat de mari suspine

Tremurând din toți rărunchii, pipăindu-mă că-s viu și luând stilou, isteț
Încep să mă mișc nițel, deplasat ca epileptic cu tot pasul mai semeț
Și ajung aproape bine când, din față, ce croșeu? Upercut la mama acasă
Nu mai pot, da ce-s in ring?, slută blondă zugravita, ce purta la ea și coasa

Acum mă urăsc, și printre lacrimi jur, și chiar fac legământ, să fiu cenușă
Azi, eu nu voi scrie, nici măcar un biet cuvânt, și nici o spusă.