Migrația și-a arătat
Și-a doua față. Ce păcat.
Pe lângă zecile de mii
De bărbați, femei și copii
Care-au fugit din țara lor,
Din acel iad îngrozitor,
Spre alt pământ izbăvitor,
S-a strecurat, înșelător,
Și câte un răufăcător,
Un jihadist înverșunat
Care a fost îndoctrinat
De mic copi, ca să omoare
Și ca să semene teroare
În toți pământenii care
Nu-mpărtășesc credința lor
În Allah, singurul izvor
De-nțelepciune pe pământ.
Iar rezultatul, s-a văzut:
Franța este îndoliată,
Bătrâna Europă, toată,
Tremură, e oripilată
C-așa ceva se va-ntâmpla
Curând-curând, și-altundeva.
SUA, nici ele n-au uitat
Ceea ce li s-a întâmplat
Cu turnurile gemene,
Deși erau din cremene.
Dar nu s-a luat nici o măsură
Să scăpăm din încurcătură.
Toți stăm cu sufletul la gură
Și așteptăm. Dar până când?
Cine vine acum la rând?
Măsurile care s-au luat
Până acum, n-au rezolvat
Problema. Chiar s-a agravat.
Așa fiind, ce-i de făcut?
Să stăm ca niște sclavi sub scut
Și să-L rugăm pe Dumnezeu
Să ne apere de mai rău?
N-ar trebui analizat
Tot ceea ce s-a întâmplat
Chiar din trecutu-ndepărtat,
Să aflăm primul vinovat?
Facem asemenea-ncercări?
Eu, după slabele-mi puteri
Văd că problema-i cam așa
Și-o spun pe răspunderea mea:
La școală, toți am învățat
Ceva ce nu e de uitat,
Fiindcă te face înțelept:
Despre cauză și efect:
Ninge când e frig afară,
Plângi când viața ți-e amară,
Te bagă la pușcărie
Când bagi mâna-n visterie,
Primești un șut undeva
Dacă nu-ți vezi de treaba ta...
Și asta, nu se-ntâmpl-așa
Pentru că ar vrea cineva.
Nu. Problema este clară:
Natura este bipolară,
Adică, un lucru, mic, mare,
Nu e făcut la întâmplare.
El are două părți. Egale.
Una cu minus, negativă,
Și alta cu plus, pozitivă,
Care sunt echilibrate,
Iar dacă sunt deranjate,
Natura își iese din fire:
Se-ntâmplă o nenorocire.
Să vedem deci ce derivă
Din această perspectivă:
În vremuri de mult uitate,
În țara cea dintre ape
Mesopotamia numită,
Þară mare și vestită,
Trăiau tot fiii lui Allah
Care, conduși de-un Padișah,
Conviețuiau în armonie
Deși, după cum se știe
Unii din ei erau șiiți
Iar ceilalți își spuneau suniți
Și-aveau ceva de împărțit,
Ei nu au ajuns la cuțit.
E drept, trăiau cam izolați
Și nu erau influențați
De-alte culturi, zise păgâne,
Respinse de ei ca străine
De-al lor spirit conservator.
În timp însă, ușor-ușor
Și după un mai strâns contact
Cu alte lumi, s-au adaptat
Și ei cerințelor în care
Trăia lumea-nconjurătoare:
Să strângă averi nemuncite
Prin tranzacții ilicite,
Dragoste pentru putere
Căci ca șef, nimeni nu-ți cere
Socoteală, chiar de-ai fi
Un penal care, zi de zi,
Abuzezi de puterea ta
Dând mâna cu corupția.
Și-aceste obiceiuri, toate,
Au fost, mai mult, continuate
După invazia în Irak
Menită să-i vină de hac
Lui Saddam, un autocrat,
În țară s-a instaurat
Un haos. Iad adevărat.
Situația asta, nouă,
A împărțit țara în două:
Unii sunt pro americani,
Iar ceilalți, pro talibani.
De-aici, războiul fratricid:
Se dușmănesc și se ucid.
Iar talibanii, radicaliști
Ca și alți fundamentaliști
Din țările învecinate,
Au făcut front comun în toate
Cele, și declamă-n cor:
Moarte necredincioșilor.
Și cum, nici un minut n-au stat
Pe gânduri, au acționat.
Și știm și cu ce rezultat,
Ceea ce e de condamnat.
Mai e ceva de comentat?
Totuși, ar fi de întrebat
Ceva: cine i-a înzestrat
Cu armament sofisticat
Pe-acești călăi de neiertat?
Eu nu-s de-acord cu terorismul,
Dar detest și fariseismul,
Căci problema, se pune-așa:
Þi-am vândut arma, e a ta,
Dar n-o-ndrepți împotriva mea.
Cine gândește-așa ceva?
Ca final, și cu sfiiciune,
Adaug, cu compasiune:
Jelesc alături de cei care
Au fost puși la o grea-ncercare;
Mă rog pentru cei dispăruți,
Deși îmi sunt necunoscuți.
Iar celor vii, le amintesc
Un antic proverb românesc
Pe care lumea l-a uitat:
Culegi doar ce-ai semănat.

Când zgândări un roi de albine,
Să nu te-aștepți la nici un bine.