Bieții noștri parlamentari
Se zbat în chinuri foarte mari:
Stressul în care-și desfășoară
Activitatea, îi doboară.
În sală, e așa o larmă
Încât, când reușesc s-adoarmă,
Nu pot să doarmă liniștiți
Pentru că-s repede treziți
De vorbăria celor care
Sunt prinși în apriga-ncercare.
De-aceea, se și-mbolnăvesc
De nervi. Mai că-nnebunesc.
Așa fiind, și nu-ntr-o doară,
Ei cer ca mica pensioară
Care le-a fost atribuită
Și care le-a fost și mărită,
Să le fie recalculată
În raport cu munca prestată:
Categoria MUNCÃ GREA.
Altfel, își dau demisia.
Aflând eu de necazul lor,
Mi-am spus, debusolat ușor:
Regret pentru-ai fi criticat
Până mai ieri, dar mi-am schimbat
Părerea, fiindcă știu că-i greu
Să muncești zi-noapte mereu
Fără să tragi un pui de somn.
Nu-i mai critic, vreau să fiu domn.

Atunci când poți să-ți aranjezi
„Ploile“, să nu te jenezi.