De restul animalelor,
Omul se deosebește
Și se crede superior,
Numai pentru că vorbește.
În rest, sărmanul muritor,
N-are cu ce se lăuda
Pentru că, oricât ar că’ta,
Rămâne tot un prădător
Pus pe rele, distrugător.
Că este-așa, nu-i îndoială,
O dovedește tot mereu
Când, cu gând rău, fără sfială,
Face rău semenului său.
Ba chiar și lui îi dăunează
Comportamentu-i deviant
Când, din prostie-și devastează
Propriul mediu ambiant.
Căci, cu pădurile tăiate,
Otrăvind apă, aer, sol,
Încet, încet, vor pieri toate.
Pământul va rămâne gol.
De ce atâta nepăsare?
Este doar nechibzuință
Sau este, după cum se pare
O dovadă de rea credință?
Cine răspunde la-ntrebare?
Mai marii lumii ce-au de zis?
Tăcerea lor, e-o condamnare.
Tac pentru că s-au compromis.
Și când un om e compromis,
E șantajat foarte ușor:
Dacă nu faci ce ai promis,
Te fac de râsul tuturor.
Și dacă răul nu-i extirpat
Din rădăcini, cu hotărâre,
El se va-ntinde ne-ncetat
Peste întreaga omenire.
Pericolul deci, este mare
Și ne pândește zi de zi:
Nu luăm măsuri de redresare,
Viața pe Terra, va pieri.

Dacă distrugi tot ce ți-a dat
Natura, ești de condamnat.