Când pe-un trimis al țării tale,
Delegat la o adunare
Undeva peste hotare
Unde să ne reprezinte
Interesele, cu cinste,
Îl vezi trezindu-se dormind,
Întins pe-un scaun, sforăind,
Deși ședința era în toi,
Ce ziceți de-acest Marțafoi?
Ce cred străinii despre noi?
Chiar nu găsim pe cineva
Să ne poată reprezenta
Fără să ne facă de râs?
Dacă-i așa, suntem de plâns.
Dar eu, nu cred așa ceva
Pentru că, nu-i deloc așa.
Găsim, printre-ai noștri confrați
Și destui oameni minunați,
Curați în cuget, luminați,
Care-ar putea să facă față
Oricăror probleme de viață.
Dar ei, nu prea sunt căutați
Căci nu se lasă cumpărați
Pentru-a fi apoi implicați
În niște afaceri murdare.
Ei nu merg pe-o așa cărare.
Așa fiind, și nu-i mirare,
Se cumpără ce-i de vânzare.
Morala: de-o ducem tot așa,
Nici când nu vom mai progresa.

Când faci muncă de umplutură,
Și rezultatu-i pe măsură.