Cand am plecat din urbea mea natala
Nu m-am gandit ca o sa te intalnesc
Dar de-al tau glas de-a pururea fecioara
Am fost lovit in micul meu univers

Te-am intrebat de ce vrei sa ma vezi
Si n-am primit nici astazi vreun raspuns
Eu m-am gandit ca nu vrei sa ma intampini
Dar tu defapt nici nu m-ai auzit

Am ascultat in odaia mea de wolfram
Cantecul pitoresc de carabus
Pe care si tu odata in existenta ta
Credeai ca pur si simplu-i un arcus

M-am coborat pe un arbust de zgura
Si-am vrut sa-ti vad trupul in odaie
Dar m-am dezechilibrat si am cazut
In gradina ta plina de vapaie

Involburat si mistuit de suferinta
M-am ridicat si am pornit spre cer
Tu m-ai vazut si plina de umilinta
Credeai ca mai pot fi din nou etern

Nu vreau sa-mi dai nimic din ce eu merit
Vreau doar sa stai sa ma privesti
Astept cu infrigurare clipa
Cand jurand pe inima o sa spui ca ma iubesti

Cred insa ca exista dreptate pe pamant
Ca mana ta de rubin si pietre scumpe
Se va uni cu pumnul meu de lut
Si o sa nasca fiinte in eprubete