E timp când și floare își pierde pistil,
Când floarea, de jună, se arde de soare
Și fruct nu va fi, văduvit de viril…
Pământ va fi tern și curaj va dispare.

Pământul meu simbol e parcă sărac,
Rămas fără vlaga flăcăilor dârji
O noapte, ce zi și-a pierdut de colac…
Cum iepe de soi n-apucând să dea mânji.

A strâns într-un laț pe băieți efemerul,
Să-i ardă de vii la concertul pieirii…
Noiembre ’nceput, când parcă și cerul
Cu foc s-a surpat, îi înfășcând nemuririi.

În clubul de sunet dorit, adulat,
S-au dus cu mâini goale să înfrunte destin
Bărbații, cu suflet vibrând, pe înnoptat…
La corzi de chitară și tobele-n plin.

Scânteia rebelă, cu trai de-o secundă,
A pus în dezastru un dram de plăcere
-Cu fulger de foc peste sunet în unde-
Făclii din bărbați, își aneantind înviere…

… Cu nume precise, acum scrise-n memorii,
Ce numai o cruce purta-vor de-acum
Pe oase fierbinți, fără vini, crematorii
La capăt mai lung, sau mai scurt… de un drum.

E ziua funestă, de vieți… acum scrum!
01.11.2015