La vreme de seară trec fluturii nopții
se simt în aer arome exotice,
femei nu mai sunt doar flori de mirese
aburesc din talpa pământului adormit.

Sunt minuni împrejur dar nu se vede niciuna,
inima-mi saltă de bucurie, nu se oprește,
trupul meu are rezonanță, sunete de flaut,
lumina razantă are sclipiri multicolore.

Ochii s-au trezit înverziți, ca frunza,
nervi nu mai am deloc, e ca o relaxare,
seara are gust de piersică.

Obrajii iubitei sunt la fel, rotunzi și pufoși.

Sunt nu știu unde...
vindecat de dorințe ori cuprins în ele.

Nici visul nu se așază, se coace
asemenea smochinelor pe tărâmul fermecat
și din gânduri vor pleca și se vor împlini.

Nimic nu poate fi mai mult decât există.
mă întorc în mine și pe mine mă caut,
ce vreau să schimb se va schimba fără să știu.

În carne simt cum respir tot mai greu,
seara se apropie cu pașii de umbre
ce nu mai întâlnesc ispita
decât o pace mai lungă decât moartea
din care nu mai revin.