Când știi că ești un oarecare
Și că doar dintr-o întâmplare
Ai ieșit din anonimat
Ajungând ditai șef de Stat,
Să nu crezi că Providența
Þi-a dat și inteligența
Pe care-o cere funcția.
Departe de așa ceva.
Poți face însă, altceva:
Să înveți. De la cei care
Þi se târăsc la picioare,
Precum și de la orișicine
Știe mai multe decât tine.
Să înveți, nu e rușine,
Mai ales că-ți prinde bine.
Căci, un șef care nu are
Cunoștințe elementare
De strictă necesitate,
Știind câte ceva din toate
Sectoarele de-activitate,
Riscă, într-o confruntare
Să i se pună o-ntrebare
Care să-l facă să suspine.
Nu s-ar face de rușine?
Și-ncă ceva: un șef de Stat
Să nu se-apuce niciodat’
Să facă vreo politică.
Este lipsit de etică.
El, ca suprem conducător,
Este doar un mediator
Și nicidecum un jucător
Ce se-arată părtinitor
Cu partidul ce l-a lansat.
Asta-i ceva de condamnat.
În plus, nu poți să-ți denigrezi
Adversarii, pe care-i vezi
Cu ochi răi, că nu-ți convine
Că nu gândesc tot ca tine.
Nu poți, doar pentru-așa ceva
Să ceri schimbarea cuiva.
Asta-i treaba partidelor
Și a parlamentarilor.
Orice altă ingerință,
Este o nesăbuință...
Concret, domnule șef de Stat,
Mai aveți multe de-nvățat.

Doar când ai multe cunoștințe
Faci față oricăror cerințe.