Îmi bate drumul pașii mei,
Picioarele-s domoale,
M-afund în pulberi de femei,
Cu sufletele goale.

În carne-mi intră voia lor,
Și cântul lor de piatră,
Nu mă opresc, îmi plânge-un dor,
Pe-a cerului fereastră.

Și umplu drumul de chemări,
Revin ecouri mute,
Mi-e corpul greu de întâmplări,
Și de-așteptări durute.

Nu pot să îl ridic, îl las,
Legat de semnul crucii,
Din huma nopții lui Atlas,
Renunț la drumul fricii.

Am cumpărat un colț de cer,
O insulă albastră,
Nici un fior în lanț de fier,
Să plângă la fereastră.

Aici, iubito-am să te port,
Născuta mea târzie,
Îmi las trecutul meu de mort,
Și nasc în poezie.

Din versuri, palmele-ți întind,
Tu lasă-te cuprinsă,
Și corpul tău să-l am clădind,
O mânăstire-aprinsă.