statul pe scaun devenise pentru mine
o adevărată alergie
umbra mea stă încă în pat așteptând o idee
prin păr aveam pietre lungi ca niște statui într-un parc
doar pe ele mă îndeamnă gândul să le păstrez
cleștele am folosit ca să scot ieri gânduri din cap
dar acum curge iar timpul în clepsidră
și ceea ce s-a risipit se adună
găsind soarele vesel
uitând de lună
că prea era înconjurată de multe stele
și infinitul rânjea colțul lui animalic
în sufletul meu
a plescăit o ploaie scurtă de chiștoace azi noapte
acum sunt iar întregi
care mă întreabă vrei o idee îți dăm noi
decât o idee afumată despre pietrele lungi
care nu suportă țigările
și îmi iese ceva care lăsat la dospit
mă face să zâmbesc un râs peste două trei ore
sigur e mai bine la masă
adevărat că țigările se fumează
după muncă nu în timpul ei
și pietrele lungi sunt mulțumite de munca mea minusculă