Pe negru, rulează lucioase mobile
În negre vopsele, cu geamuri de fum,
De-un stins, din roșeața de ”flash”-uri sterile
De cald, cum și albastru’… ce se aprind în comun.

Nimic nu oprește din goana stupidă,
Ce vrea lenea zilei s-o facă urgență,
Turnată-n statui, de putere, avidă...
Ce stau răsturnate… de exces de potență…

… Figuri împăiate în zâmbet perfid,
Se-ascund tolănite pe scaune-n piele
Și, dând importanță mutacului zid
Că nu-s responsabilii… alese lichele!?

E negrul de ciocli, ce moarte pronează,
Că bine promis e privat, în palate
Și locul în stradă, permis, se visează,
De trec ei, că lor le-aparține… dreptate.

Simbol mortuar e cortegiul hidos,
Ce aleargă să spulbere vieți opozante;
Baștanii ”Coloanei...”, târând mocirlos
Popor de-un Brâncuși, cu… ”... infinite” perdante!

Sunt hoituri ”alese”… în rânjiri halenante.
03.02.2014