Privirea ta despoaie și sfîșie furtuna,
Sorbim destinul aprig și tatuat în stîncă,
La noaptea ce se naște în lacrimă e runa,
Înfășurată-n faldul de vis și de poruncă.

„Orbit de chip ingenuu și ferecat în veacuri,
Prelinge-mi-te-n iriși femeie si vioară,
De dragostea tîrzie, ce parcă n-are carturi,
Cioplind a lemn secunda de mosc la o țigară.”

Pămîntul se renaște din tainice izvoare,
În gest cu naturalul, la drumul de cu seară,
Am mandatat în sfere chipuri aleatoare,
Vie în orb-lumina, pe jumătate fiară…

„Și umeri ți-am făcut, catifelați, rotunzi,
Și glas ți-am dat, să torci așa… o doină,
Iubirii printre brazi, a doi flămînzi,
Din cuibul de păcat, uitat de moină.”

Ademenită mă respir, mă simt,
Cu taine ascunse-n cer de Dumnezeu,
Și noaptea albă parcă n-o resimt
Cînd eu mă tu… tu niciodată eu!