Privind prin fereastră, departe, în ger
Zării printre fulgii pufoși un înger
Ce-avea pe rochiță lalele.
I-am spus de îndată la Lele:

Te uită măi, Leleo afară, prin gheață!
Iar Lelea privind, pe dată îngheață
Mă ține de mână, din ochi mă întreabă
De ce m-am aflat acuma în treabă.

Ea cată în gând să afle cuvântul
Să-mi spună să plec o dată cu vântul
Să plec, de se poate, legată-n curele
Să nu o mai sperii de moarte cu rele.

N-am vrut să o sperii și simt că învie
Speranța și frunza la mine în vie.
O văd pe Lelița cum urcă pe ladă
Crezând c-a văzut vreun drac cu peladă.

O-aud pe Lelița strigând un ,,A” mare
Și varsă apoi doar lacrimi amare.
Ce izvorăsc neîntrerupt din colțuri de ochi
Mă-nchin la icoane și-mi fac de deochi.

Cu vin te îmbeți vorbind prin cuvinte
Și-mi vine în minte că Lelea nu minte.
Ea crede că răul era printre fulgi
Și-și iese din minți cu poalele-i lungi.