Când după gerul iernii începe-o nouă viață,
Când simt căldura vie ce n-o găsesc la gheață
Simt setea cea de viață, a lor, ce vor să fie
Și mă-nfior în mine, natura iar învie!

Primii sunt ghioceiii, fragile flori divine
Ce fruntea își înalță iar eu mă mir în mine:
Cum de se-nalță primul, mic temerar vestit,
Să zică-n clinchet dulce ,,caldura a sosit! ”

Se pare că prin clinchet firavul ghiocel
Trezește iar natura ce se încrede-n el,
Trezește pomi și iarbă, trezește alte flori,
Și cheamă chiar pe păsări să zboare printre nori!

Trezește mici gângănii, trezește mari dorinți,
Vestind că-n locul iernii vin zilele fierbinți
Trezește chiar pe oameni, renaște un pustiu,
Prin clinchetu-i șăgalnic trezește tot ce-i viu.

Din fosta lume albă, din fosta lume fadă,
Nimic nu mai rămâne, doar oameni de zăpadă,
Topiți devin o baltă și vor dormi un an,
În nori și-n amintirea copilului bălan.