Tatăl meu a fost om cinstit,
A muncit până s-a spetit,
Dar nicicum nu s-ambogățit
Așa încât, când a murit,
În urma sa n-au mai rămas
Decât banii de parastas
Și-o scrisorică în care
Spunea cât de rău îi pare
De faptul că n-a profitat
De-o șansă care i s-a dat
De a ajunge deputat.
Pentru că, zicea dumnealui,
Ca ales al poporului,
Ești om de vază, respectat,
Foarte bine remunerat,
Iar munca, este o plăcere
Întrucât nu ți se cere
Decât să stai în banca ta
Și să votezi cu nu sau da.
Iar atunci când iei cuvântul,
Vezi de unde bate vântul.
La sfârșit, tata mă-ndeamnă
Să-nfrunt viața fără teamă,
Să joc și eu puțin teatru
Și să fac pe dracu-n patru
„Cultivând“ oameni cu har
Și s-ajung parlamentar.
Căci de rămâi la slujba ta,
Zile bune nu vei avea:
Poți să te dai și peste cap,
Când ești cinstit, mori tot sărac.

Când ai fler, le rezolvi pe toate,
Chiar de nu ești tobă de carte.