Pe când umbra e-ntinsă de răsăritul lunii
Eu te-aș îmbrățișa cu orice braț al lumii:

Cu brațe de stejar, cu brațele de stea,
Cu brațele de nor, ce-anunță vreme rea.

Cu brațe de fierar, cu brațele de zână,
Cu brațele întinse a unui fuior de lână.

Cu brațele trudite, de-a câmpului grea muncă,
Cu brațe mult prea fine, a florilor din luncă.

Cu brațele de apă ce-atrasă e de lună,
Cu brațele de raze ce-anunță vreme bună.

Cu brațe de copil, întinse întâia dată,
Cu brațele de orb, făcute ca să vadă.

Cu braț de urs puternic, aproape să te simt,
Cu braț de mincinos, dar fără să te mint.

Cu brațele de brad ce fin crestează cerul,
Cu brațul minții întinse, ce caută misterul.

Cu brațele de coarne a unui rege cerb,
Cu brațele de lavă a munților ce fierb.

Cu lungi aripi de înger să te feresc de rele,
Te-aș strânge lângă suflet, cu lungi, brațele mele.

Cu brațul unui june, cu aripi de rândunea,
Dar cel mai mult din toate, cu îmbrățișarea mea.