Zorii vin. Dintr-un mohor
Þâșnește în vervă mare,
Un gândac multicolor,
Lăcusta cu lungi picioare,
Și vreo patru gărgărițe,
Cu buline pe altițe.

Pe sub știriță, sfios,
Cu un pansament la frunte,
Un țânțar morocănos,
Că s-a lovit de o punte;
Cască leneș, și iar cască,
Și-și puse pe cap o bască.

Trase cu ochiul discret,
Într-un bobușor de rouă.
Că e șic, nu-i un secret,
Cămășuță, vestă nouă,
Iar la gâtul ca o ață,
Papion dintr-o verdeață.

De prin lanul foșnitor,
Doi ochi ca două biluțe,
Se rotesc. Ici, un cocor,
Cu picioarele desculțe,
Șade-nțepenit spre soare,
Făcând planuri pe răcoare.

Un tril lung, armonios,
Sparge liniștea deplină.
Greierașul cel lucios,
Cu o veche mandolină,
Începu o doină tristă,
De-a plâns mierla în batistă.

Pelini, brusturi, s-au spălat.
Buruienile trezite,
Toate s-au înviorat!
Păpădiile grăbite,
S-au împrăștiat și-n zbor,
S-au depus pe-un știr, ușor.

Zorii râd. Dintr-un mohor
Roade un hârciog cu spor.