muntele respiră nopțile lui august
/pictor culcat în propriul peisaj/
beat de armoniile toamnelor
ca un înțelept ce cântă la pianul de pe care zboară
frunze
/partituri galbene liturgice/

orașul își deschide larg ochii
printre arborii semeți
aburul nopții șuieră învăluitor
la șoseaua principală se plimbă
sufletul androgin al Sinaiei
mi-aș juca verile iubirile întomnările
la Cazinoul Regal
dar umbra care învăluie străzile seara
se întinde în pat
în timp ce ruleta pariază pe cuvinte vii

de atâta verde s-au înmulțit norii
plouă cu aripi longiline iar eu
vindec setea muntelui
cu o simfonie ce-mi curge din degete
stropi de liniște stropi de lacrimi stropi de poezie
muntele taie orizontul exact până la
o linie ce mi se curbează în palme
pensula miroase a culoare când mângâie spinarea muntelui
sărac de cuvinte ca un vultur în amurg