Până la urmă, sunt frumoasă!


Când S-a apropiat de mine să-mi dezlege șireturile,
Inima mea a explodat și m-am umplut de lavă.
Nu mă cunosc pe dinăuntru, nu știu cum arată sufletul meu,
Nu mi s-a pus niciodată oglinda în față
Așa violent.
N-am mai știut cine e Delia și cine e Iisus,
Nici pe fetița fără chibrituri n-am mai cunoscut-o
Sau pe blondul cu chitara.
Țigara lui aprinsă, mai lumina prin întunericul portocaliu,
Dar niciun relief din lumea mea nu mi s-a părut cunoscut.
Când S-a apropiat de mine,
Am simțit greutatea lumii pe spate.
Foamea cerșetorilor mi s-a întins până în vârfurile picioarelor.
Disperarea orfanilor mi-a cuprins mâinile paralizate.
Fericirea nefericiților mi-a învăluit ochii.
Simțurile mele s-au desprins de mine
Iar oglinda s-a spart în trei colțuri de lume.
Alice și minunile ei,
Magdalena și lacrimile de mir,
Delia și poezia zburătoare.
Nicio persoană nu era sfântă,
Treimea s-a dizolvat și-am rămas doi
Într-o dragoste verde ca veșnicia,
Fără definiții, poezii sau chibrituri.
Doi și un șotron pe viață și pe eternitate.