Ne-am cunoscut într-un moment nepotrivit
când fiecare dintre noi era pe drumul său.
Și chiar de poate am simțit atunci o scânteiere,
tu pentru mine ai fost fructul cel oprit.

Iar mai apoi, ducând câte-un bagaj mai greu sau mai ușor
ne-am întâlnit din nou pe a cărării viață;
Eu aruncându-mi ochii către tine cu sfială,
tu străduindu-te să-ți reușească al tău zbor.

Cum timpul nemilos își vede de-al său drum,
într-o răscruce ne-am întâlnit din nou: doi visători
Zâmbind mai dulce sau chiar mai amar,
dar fără de poveri în ceasul de acum.

Iar eu, urmaș nedemn al lui Icar,
neîndrăznind să spun cuvântul cel dintâi,
Cu toate că privirea ta parc-o cerea,
m-am mulțumit cu acest gust amar.

Dar adunând amarul în pocal zi după zi,
am încetat să cred că mai există miere
Lăsându-mă să rătăcesc prin labirinturi
și pedepsindu-mă să nu mai pot iubi.

Azi am pornit din nou pe-acea cărare
și cu privirea dârză te caut și te chem.
Am cercetat răscruci, păduri, am răscolit și ape,
dorindu-mi să fii tu conturul ce se vede-n depărtare.

Să te apropii și să capeți formă, viață,
să te privesc în ochi și să-ți vorbesc,
Tu să mă răsplătești cu al tău zâmbet
și să transformi veninul în dulceață.
.................................................

Eu te-am plăcut mereu și am purtat în taină
cu mine zi de zi acest gând frumos.
Cum că tu ești o floare dulce care strălucește
la adăpost sub a coroanei mele haină.

Eu un copac stingher in alb și negru fără de culoare..