SINDROMUL VIEȚII


Am fost născut bolnav, cu diagnostic cert,
înscris într-o maternitate, cu nume complet si dată.
Sufăr și acum de „sindromul vieții”,
cu multe complicații pe care le tot acumulez,
dar le-am tratat așa cum au vrut alții,
până când m-am plictisit și revoltat
de atâtea sfaturi, invățături și rețete
și mi-am ales singur un panaceu, în etape:
visarea cu ochii deschiși, iubirea fără limite,
combinată obligatoriu cu porții de suferințe și uitare,
deznădejde si speranță, chinuri și fericire absolută,
numai în poțiuni vremelnice, fiind cam toxice.
Trădările, fățărnicia, răutatea, invidia și minciuna,
strecurate de nemernici în leacul meu existenial,
mi-au încercat rezistența virală a vieții
și numai experiența m-a imunizat. Parțial.
Căderi și reveniri s-au repetat ciclic,
specifice sindromului vieții ca și la alții afectați
de această maladie transmisibilă din relația de cuplu.
M-am convins că, totuși, voi scăpa și eu,
așa cum s-au vindecat și înaintașii mei,
pe care, cu o altă viziune, i-am condus izbăviți.
Până la soroc, poezia imi este alt panaceu
și ți-l dăruiesc cu drag, zâmbind.