între miezul nopții și răsărit între veghe și somn apari tu
răcoarea-n păr mi se strecoară visul vine cu tine și se stinge cu tine
între apusul lunii și răsăritul soarelui
chipul tău luminează pata de soare ce de ani se-ascunde-n mine

ochii ochilor tăi refuză sărutul dar sufletul tău îl așteaptă undeva acolo departe
probabil la masa de toaletă unde seară de seară îți vopseai unghiile pregătindu-te pentru o întâlnire nocturnă

stau nemișcat și privesc luna (e așa de departe precum tu ești)
¿când voi ajunge la tine să te strâng în brațe și să-ți șoptesc doar două cuvinte

lumina din cameră seamănă a zăpadă proaspăt căzută
aud parcă rugăciunile tale ca un plânset câteodată întrerupt câteodată doar scâncet
dinaintea porților închise ale palatului ceresc

încep să-mi urăsc versurile atât de mult încât îmi doresc să tacă
să tac și-n tăcere să trec spre o altă intensitate sau
să vorbesc singur ca un nebun până în ziua aceia mare în care ne vom regăsi și
atunci două stele fiind să strălucim iubirea luminând în întuneric palizi îndrăgostiți
întârziați în noapte pe-o bancă sub stejarul încărcat de ani ce cândva ne-a umbrit primul sărut