de ce ești atît de speriată de destrămare
te arunci în mulțimea din centrul orașului cu speranța
că nu vei fi observată
de ce ești atît de speriată te tîrăști pe sub reclamele luminoase
otravă lentă îți intră în piele și luminează
cele mai întunecate adîncimi

de ce ești atît de speriată de rece
în brațele mele corpul tău cu trăsăturile șterse
învață să deseneze o părere de rău în tremurul buzelor
unui criminal profesionist
de ce ești atît de speriată îți faci fotografii cu clădiri în paragină
ca o clonă împreună cu originalul

de ce ești atît de pierdută sirena unui vapor
în goliciunea imensă a oceanului
de ce ești atît de rătăcită în îmbrățișările mele
pungă purtată de vînt sub tălpile prăfuite de care se lipește
cum o frunte de eșafod

de ce ești atît de speriată cînd rup pîinea în două
jumătate pentru noi jumătate pentru porumbei
mergem prin oraș ca într-un loc de joacă unde jucăriile stricate
se lipesc de noi reptile afectuoase
de ce ești atît de speriată nu mai poți scoate un sunet
luna plină peste dealuri acoperite de ceață
în eclipsă totală