Se năpustiră norii dintr-odată
Plângând cu lacrimile lor șiroaie
O ploaie parcă binecuvântată
Udă pământul ca să se înmoaie

Cad stropii în rafale bântuite
De vântul care pare speriat
C-un zgomot ca și-acela de copite
Al murgului ce-i pus pe alergat

Iar cerul încărcat cu norii grei,
Ce par de-acum mai amenințători,
E hotărât să scuture din ei
Zestrea de apă strânsă în vapori

Ca să-i mai ușureze de poveri
Care-i apasă aproape de pământ
Să poată mai apoi zburda ca ieri
Purtați ușor pe aripă de vânt

Pe-acolo prin văzduhul albăstriu
Unde plutesc atâția norișori
Până devin și ei într-un târziu
Nori negri care ne vor da fiori