diminețile se dezbracă de trandafiri
mă îmbrac în ii brodate cu roșii spini
dorm pe geana curcubeului care plânge comete
tu râzi pe ulița îngustă a copilăriei /porumbel voiajor/
cu cerul din mine îți mângâi soarele tatuat în piept
șchiopătez de prea puține cuvinte
pe drumul albastru pictat mult prea lent

rochia îmi miroase a fragi picioarele a pietre de râu
ți-e teamă de o magică iubire ca de o moarte
mă încalț în visele tale fragile îți port haina celor două nopți
dragul meu drag cel mai de departe
lava cuvintelor sapă între noi șapte sorți
clopoței sună din grădini suspendate

între steaua dimineților și roua iubirilor perlată
se iubește diafan
cu simțurile aprinse ca ochii unui cer magică artă
goliți de cuvinte prea dulci prea amare/
curcubeu aruncat peste mare