Clepsidrele măsoară; împotriva iluziilor deșarte,

Nisipul curge, boabele de nisip se strecoară

Prin gâtul îngust și fragil al existenței;

Clepsidrele cuprind nisipul unui deșert atotcuprinzător,

Sahara, prizonieră timpului ucigător,

Captivă regelui întemnițat și muritor...



Stăpân fiind peste trecut, prezent și viitor,

Bufonul, nebunul, răstoarnă clepsidrele - hidrele,

Rând pe rând, ceas de ceas, plângând, râzând,

Nimic nu se schimbă, totul se repetă,

Totul e deșertăciune; arcana majoră a

Regelui se sparge mereu în sunetul obraznic de clopoțel,



Stârnit de fiecare ghidușie a măscărăciului,

Care prin fiecare mișcare sfidează pedeapsa regelui:

Pedeapsa de a răsturna la nesfârșit

Atâtea clepsidre înșiruite în cerc, în răstimpul unei ore,

Încât la răsturnarea ultimei, prima să-i urmeze;

Și așa mai departe, și așa mai departe...