În reci tramvaie, în nadir,
Sorbeam al timpului potir,
Și mă-ntrebam într-un necaz:
- De ce schimbăm un prost macaz,
Ce duce-n cimitir?
La Sarajevo am iubit
Un hoț de câine pripășit,
Și m-am ales cu un picior,
Pe care Adolf, un trișor,
În foc l-a-nlănțuit.
Am încercat să îl transform
În flaut, porumbel și pom,
Al artei drum, ce singular
Clădit cu-al fericirii har,
Lumină către om.
Apocalipsei i-au venit
Cei patru de la Răsărit,
Când am lăsat copiilor
Să ducă flori savanților,
Ce răul l-au hrănit.
În reci tramvaie, în nadir,
Sorbeam al timpului potir,
Și mă-ntrebam într-un necaz:
- De ce schimbăm un prost macaz,
Ce duce-n cimitir?
Emil Dănuț Gabăr
București, 27 octombrie 2007