Nu mă dor brațele de-s frânte
Cum doare dorul de-acea care
Un semn când mi-a lăsat pe frunte
Mi-a limpezit orice purtare.

Nu dor chiar rane de război,
Din corp când simt că sângerează
Cum doare sufletul apoi
Când văd că-ncet se depărtează.

Nu dor, când frânt de oboseală,
Cu toate, oasele se ceartă
Cum dor privirile de fală
Ce le primeam fără de plată.

Nu doare palma ce-am primit
În orice zi de rea purtare
Cum doare vorba ce-a izbit
În ziua cea de dezlegare.

Nu doare palma ori chiar pumnul
Primite-n orice-ncăierare
Cum doare dorul de parfumul
Ce-mi lumina ziua din zare.

Nimic nu doare, n-are cum
Să mă străpungă-așa puternic,
Cum m-a străpuns, sperând spre-un drum,
Un gând care mi-a fost prielnic.

„Îi spune dor pentru că doare ?”
Sau chiar „mă doare când mi-e dor”,
„Mi-e dor de ce mă doare oare ?”
Ori „doare dorul visător” ?...