nu ne-am mai văzut de mult:
„e mai bine-așa” – își spune fiecare-n sine
și gândul ăsta ne mai mângâie, cel puțin așa credem

pe foaia albă, sfioase, clipele cern împovărate
pastelul monocolor al unei zile, cea de azi...

nu mai ninge ca altădată. pe drumuri doar zloată.
în cercuri deșirate de zăpadă lichefiată
urme stinghere se confundă anost. e frig:
ne strângem pe lângă duminicile vechi

clanța de promoroacă – martor tăcut al încremenirii:
nu ai mai trecut de mult pe aici... nici eu...

ingenuu bulgăr de zăpadă, timpul rostogolește în inimi
amintiri în vitrine desuete, scoase la licitație:
„azi sau niciodată!”. în șeminee, ochi de jăratic tresar.

ghirlande albe, ghirlande verzi, răsucite, serpentinice
ne împresoară. pereții goi, pentru o clipă, capitulează. pasager,
puful covrigilor calzi se așterne și-n obrajii noștri ca de var.
sub streșini cuminți, sârguincioasă, pasărea își primenește cuibul:
mâine e Crăciunul. vom avea mai mult timp, poate și zăpadă...