capul tău plecat pe gând iubito
și ochii mei flu din cer...

...stau în mijlocul unei piețe din piatră cubică
stingheră pe cap cu o pălărie de pânză cu boruri mari
trecătorii privesc ciudat lumina în formă de întuneric din jurul meu
de undeva... ecoul unei melodii despre singurătate

lacrimi de zăpadă plâng mirările lor cicatrici neînțelese
și mă-nvârt cu degetele spre aburul nimănui

cineva îmi aruncă un bănuț cum o execuție
pălăria cade singură cu fața mea spre cer
corpul se așază picior peste picior cu sufletul în umeri
pe piatra rece de oameni
și privește pletele împodobite în metal din pălărie

ultima respirație a feței o simt lângă trupul frânt
pălăria ia formă de înger
mormanul de bănuți rămâne singur în mijlocul pieței
iar eu adun tălpi iluzii licurici nemărginiri
căzute din buzunarele strâmbe
și-mi cresc o mască
să semene cu un refresh iubito

30 decembrie 2014
Ileana Popescu Bâldea