Azi nu mă tem deloc că pic în derizoriu
Cerând să fiu luat omul care a ajuns
Să înțelegă clar un trai aleatoriu
Cu întrebări dure și în pană de răspuns.

Cer eu cumva prea mult celor dragi din jurul meu
Să nu mă uite azi sau niciodată, poate,
Pe mine, bietul om, ce am fost, de Dumnezeu,
Prea iute pedepsit și pe neașteptate?

Ce cale să aleg, hai, spune-mi, bunăoară!
Să fiu ca alții eu, colțos și fără teamă,
Și în ceasul ăsta, când drumul meu coboară,
Și alte dorințe, sunt sigur, nu mă cheamă?

Să-mi dea pedeapsă vor, că poate schimb macazul,
Să fac precum fac ei, luând decizii ciunte.
Sunt tineri, înțeleg, nu intuiesc necazul
Și nici prin ce-am trecut cu aripile frânte.

Că nu-mi doresc decât s-aud că le e bine
Și nu le bate-n geam un trăi modest, hotarnic
Cu lipsa de iubire sau alte vreri vecine
De care, mai apoi, se vor căí amarnic.