O, Rege Lear nebun, te văd mergând încet
Pe plaja mării reci cu pletele în vânt,
Și bombănind ades, precum face-un poet,
Pe care îl aștepți ca pe o salvare-n cânt.

Iubit și prețuit ai fost doar cât ai dat,
Tot ce-ai avut mai bun, la nobili și săraci,
Acum ești părăsit, de vreme detronat
Mintea vorbindu-ți dur chiar și atunci când taci.

Ești bobul de siliciu, lucind pe o plajă
Pe care aluneci ca o viața pură
În care vin alături, printr-o simplă vrajă,
Atâția Rege Lear ce o soartă-ndură.

Taifasuri vor avea seara cu Socrate,
Să îi cerceteze de știu ce-i adevăr,
Cultivând frumosul și artele toate,
Înțelegând vântul ce le suflă în păr.

Cu Platon se vor bate , cu ale lui idei,
Și de ce-n iubirea-i nu-i vorba de femei,
Vor merge la Ulise, soț de Penelopă,
Vor inventa imperii, o nouă Europă.


Sărmane Rege Lear, lume-a rămas cum știi,
Cu toate că mulți ani ca visul au trecut,
Iubirea e la fel, din ea se nasc copii
Cu grijă de părinți cum parte ai avut.

Copiii noștri toți ajunge-vor părinți,
Urmându-ne și ei, iute și fără veste,
Ajung tot Rege Lear, bolnav și fără dinți,
Ce murmură în barbă eterna lui poveste.