Dintr-o mulțime e ales un țap, nevinovat,
Dar fără preț e-n ochii juriului, festiv
E-mpodobit și-nfățișat, în fața lor,
Le este prezentat cum se cuvine,

În sunete de harfă, de timpane,
Îl pregătesc de dor de ducă,
Un ambasador spre punctul non-retour,
Un peregrin pe-un drum fără întoarcere,

Vei duce ale noastre păcate și poveri,
Spre tărâmuri dincolo de moarte,
Ocările și grija, și lumea, ia-le pe-al tău cap,
În cale-ți vom așterne frunze de palmieri...

Mulțimii oarbe, bolnave, frământate,
Nu s-a putut împotrivi; sub povara întreită,
În chiote și zarvă, la margine de sat,
Ispășitorul fost-a alungat într-un deșert vitreg și ostil,
Neprimitor de oaspeți, nici de țapi bălțați...

Soarele ardea,
Vântul vântura,
Povara îl durea,
El, bietul, tot mergea,

Cale neumblată,
De soartă blestemată,
De vânt învolburată,
De nimeni căutată...

Nisipul și pojarul îi făceau vedenii,
Pierde și orientarea și simțul conservării,
Fără de apă, fără șanse, fără țel,
Pe drum el pierde povara de păcate...

În pragul unei nopți de nopți de vară fierbinte,
Ajunge și el orb la maluri de ape,
Și cade încet sub înaltul, bătrânul palmier,
Sub cerul senin, cu surâzătoare stele,

Și-adoarme acum cu sufletul lin,
Uitând și de oameni și de nisipul de arde,
Departe,
Departe...

13.03.94