M-automutilez, cu sufletul fachir,
Până ce nu mai simt nici aer, să respir,
Să fiu crezut curat și gând și trupul cast,
Mă dăruind complet, oricât mi-e de nefast.
Adorm pe pat de cuie și vorbe, le înghit foc,
Stau strajă ziua toată, cu ochi țintiți pe-un loc,
Mă călcând în picioare, oricine vrea spectacol;
Că rănile nu dor și așa mi-e scris de-oracol.
Sunt pe un crucifix, cu cap în jos, minți gol
Și am piron săgeți, de amor fără de rol,
Să joc măcar un act din drama scrisă rău,
Că m-ai uitat zvârlit, o vechitură, nou.
Mi-am ars și mâini, picioare, să nu mai am aripe
Cu nerv, uitând că doare, de-ar vrea să înfiripe
Un elf dintr-o speranță, cenușă fin purtată
Și aștept cuțit să pice în inima-mi pe o roată,
Să-mi merit eu greșeala, de arunci... la ochi legată!
11.05.2013