În ultimii zece ani am avut doar trei vise:
Chemarea, Suspinul și Regăsirea, descătușate, dezlănțuite
Venite să doară, promise de Cel Ce Veghează...
Și zorii se întristează în lipsa creației.

Toate trei într-o singură noapte
Trei șoapte apăsate, poruncitoare
Într-o săptămână care mulțumea timpului
Pentru nerăbdarea cu care-și scutură clipele
De pe aripele obosite de așteptarea creației.

Chemarea
În primul vis, Cel Ce Veghează se-asează sub gânduri
Poruncind luminii să se joace-ntre stele
Alături de ele să șteargă lacrima ce corodează lumi
Furtuni să-mblânzească în părul celei pe care o aștept...
Pe piept nu mai este loc de temeri și regrete.

Suspinul
Al doilea vis se naște și îmi oferă taina și febra
Tenebra ce amorțește priviri și zidește pasul,
Glasul ei în palme reci se sparge
Și-ncet se retrage fărâmițat, sugrumat și înecat
Sub mări, sub uitări, în acorduri de pierdute cântări.

Regăsirea
E cel din urmă vis pe un rug aprins
Și un dor nestins, necuprins începe să doară
Pe piept vor să reapară iluzii și cântece,
Fluturi, descântece, zboruri și îngeri
Sub pleoape tot sângeri. Acum doar privesc
Cum heruvimi se trezesc și părăsesc pustia.
E ea, poezia, privirea trează a Celui Care Veghează.

Gabriel Dragnea