Adie pe stradă o undă, Eliza
Și lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăștie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieșită din ape, în cristale sclipește
’n șuvițele-n lungi de culoare mondenă...
Și-n gând fiecare cu jind o cerșește.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Și-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, așteptând pețitorii,
Își trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzește cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinți au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.
10.05.2013