Plouă timid cu sound-ul melancolic
Într-un septembrie ce gânduri fură
Doar visul meu însingurat și alcoolic
Se plimbă-n serpentine pe centură.

Pe-o bornă kilometrică de mult uzată
Stă ghemuită cu țigara aprinsă-n gură
Și ochi căprui sub părul blond o fată
Tristă așteptând șoferii să o ia o tură.

M-apropii cu un mers neregulamentar
Iar cozorocul îl las pe fața degradată
Ea urmărește lung balansul meu hilar
Și întreabă în sictir unde-o țin parcată.

Mă uit în spate și ambiguu fac un gest
Apoi din buzunar sfios scot o hârtie.
Fără s-o vadă zice că n-are să dea rest,
Eu surâzând explic: e doar o poezie.

Mirată o înșfacă și sub picurii de ploaie
Dând fum pe nări citește, tușeste cu oftat
De-așa vrăjeli spune că i se cam îndoaie
Și că-s la fel ca ea, în dragoste-un ratat.

Dar fiindcă-i umedă și moralmente nulă
Precum e și hârtia pe care vise am emis
Iar la șoferi și pești li se cam rupe-n sulă,
Ar vrea s-o pup la cinema, ca după scris.