teatru de idei:
o cameră bine aerisită cu o cutie neagră sub fereastră
o tânără între două vârste în blugi demodați

monolog cu voce tare:
când am ascultat păsările nu știam care e privighetoare
și nu am îndrăznit să îi dau nume
în anii de ucenicie am învățat doar să aplec capul
în anii de rătăcire nu am inventat niciun drum
în anii de tăcere niciun cuvânt
și-apoi am murit pe marginea prăpastiei în care nu sărisem

aparte:
se pare că încă semăn cu toți ceilalți
am aceeași umbră hașurată gros
ca și cei care au căzut din picioare înaintea mea
am aceeași foame de lumină
pun mereu punctul pe i dedesubt nu deasupra
și recunosc
că nu sunt singura
că și eu am îmbătrânit prea devreme și mi-au lăsat doar lumânarea
plus solnița cu sare foarte amară
perfect naturală
la nevoie

banda sonoră:
let it be nai și cimpoi
zgomotul apei la chiuvetă