Am să te rog să-mi fii solie,
Pune-ți armura-naripata ,
Căci ceru-i câmp de bătălie,
Și-a lui oștirea-i resemnată.

Și-n fața lor poartă-mi poruncă,
Bătaia ei să o asculte,
Și teama-n clopote de stâncă,
Să plece frunțile cărunte.

Dorm alintați de vanitate,
Închise-s porțile-ngeresti,
Păcatele sunt neiertate,
Pe-altarul milelor cerești.

Și umbra mea las-o pe cer,
Albastrul să îl sângereze,
Meleagul lor duhnind a fier,
Pe legea mea să se boteze.

De nu,am să le vreau apusul,
Pe aripile lor să moară,
Căci negrul înger e abisul,
Și solul lui e o fecioară.

Dar ura-n ochi agonizează,
Osânda-n lacrimi de iertare,
Cerul pe cruce sângerează
Cerându-mi pace la hotare.

Și în tăcerile creștine,
Blestemele le las pe cer,
Le iau păcatele cu mine,
Purtandu-le-n tăiș de fier.

Acum, în tainica-mi menire,
Cerul din nou este curat.
Nu am făcut-o din iubire,
Voiam doar sfântul său păcat.