săteni cu diminețile pe frunte
și sudoarea în sân mărșăluiesc
țarina sfântă-i cheamă în fiecare zi
ca un clopot la liturghie
în care își împărtășesc mâinile cu trudă
fiecare durere-
așchie înfiptă temeinic în suflet
lasă uitarea să treacă
urme de șine rămân
și un oftat prelung le stă pe umăr
ca o bufnița rătăcită pe stâlp

noaptea treieră mărăcini
pentru macii câmpului
dau drumul la răni
cum ar da drumul la câini

a doua zi fac retur din poartă
până-n câmpiile descărnate de umblet
zbaterea lor-
rodie necoaptă încă
timpul-
tăietor mult prea grăbit
și roadele se lasă așteptate

zădărnicia nu mai roade
supurează din toți ulucii
se rostogolește înapoi pe prispa casei

bucata de lut osândit
oftează cu piatra tocită în dinți
se frânge tainic precum
spicul de grâu pentru pâine
prin lumina ghimpată
umbra vineție sărută crucifixul
ca ultimă rugă

și Dumnezeu iartă...