când am ajuns era întuneric. plaja pustie și marea
învolburată. ne-am cazat la hotelul cometa și am cărat
bagajele sus. ore în șir am privit din balcon plaja pustie
și marea învolburată. o, valurile! cum seamănă ele
cu viețile noastre! cum sfârșesc ele pe țărmul pustiu!

recepționera era o femeie de treabă. ne-a primit cu multă
căldură și fără să ne întrebe ceva. deși eram niște străini. iar
camerele erau mici dar încăpătoare. puteam privi de sus de la
fereastră plaja pustie și marea învolburată. o, valurile! cum
seamănă ele cu viețile noastre! cum sfârșesc ele pe țărmul pustiu!

pe deasupra valurilor pluteau cuvintele noastre. cuvintele noastre
nerostite încă. simțeam o lumină în ele. o iluminare. o muzică
de mai presus de sfere. și a fost prima noapte prima tăcere înainte
ca soarele din cuvânt să se nască. soarele luminând plaja pustie
și marea învolburată. o, marea! o, nesfârșire albastră!

am fumat trei țigări și am băut o cafea. singur în fața răsăritului.
singur în fața mării. de parcă în fața propriului început. de parcă
în față cu începutul lumii. și oamenii se nășteau rând pe rând.
fiecare singur. fiecare din propriul cuvânt. și plaja nu mai era
pustie. și marea nu mai era învolburată.

când s-au trezit ai mei era deja ziuă. se poate spune prima zi.
cei care spun prima zi vor spune și ultima. așa începe numărătoarea.
așa începe timpul. cu o numărătoare. dar aici nu vii să numeri. nu
vii să cercetezi. aici pur și simplu vii printre vii. și dacă lași o urmă
pe nisip e bine. nu-ți cere nimeni socoteală la plecare.

din camera noastră cu vedere la mare am privit îndelung
nesfârșirea albastră. cu ce ochi o priveam! și ce gânduri din
senin îmi veneau! și zburau ca pescărușii pe deasupra valurilor
și plecau ca bărcile de pescari în larg până dincolo de linia
orizontului. până dincolo. o, linia orizontului uman!

era prima zi. erau primele impresii. despre timp și locație. și
dacă totul e fără sfârșire – îmi spuneam – dacă totul e fără sfârșire
de ce tocmai noi să începem? de ce tocmai să sfârșim? să sfârșim
adică într-o fărăsfârșire? și nu prima zi mă preocupa într-atât.
ce a fost înainte mă rodea mai tare mă rodea!

șapte zile la mare nu sunt multe. dar mai multe nu sunt. în șapte
zile se învârte lumea. în șapte zile se vălurește marea. se izbește
de țărm. se liniștește. iar noi ne prăjim la soare șapte zile. cu ochii
pironiți în larg. unde un vapor dispare dincolo de linia orizontului.
o, linia orizontului uman! o, nesfârșire albastră!

când stai pe balcon cu marea în față e imposibil să nu
te gândești la ulise. la aventurile mării. la aventurile vieții.
la homer. la mai marele cântăreților. la cei care au fost înainte
de tine aici. aici unde începe totul. aici unde totul sfârșește.
și îți pare că viața ta seamănă cu viețile lor. cu valurile.

dacă gândești prea mult nu ajungi la nicio concluzie. sau
concluzia pe care o tragi e greșită. mai bine privești. priveliștea e
aceeași oriunde ai fi. oricând. dar dacă privești e important ce vezi.
iar ceea ce vezi poate fi raiul. un infern poate fi. depinde. de dante
depinde. dar și el era dependent. de beatrice. o, beatrice!

din balcon am zărit o femeie goală pe plajă. și mi-am
amintit de eva. și mi-am zis că lumea începe cu ea. lumea
dragostei. celelalte lumi sunt doar închipuire. maya. nirvana
e dragostea. fără ea nu începe nimic. fără ea totul sfârșește.
îndrăgostește-mă, doamne, îndrăgostește-mă!

când a făcut dumnezeu cerurile și pământul. când a zis să fie
lumină și s-a făcut lumină. atunci te-am zărit prima oară. în lumina
lui dumnezeu te-am simțit. o, dragoste! cum să te mărturisesc dacă
cuvintele nu pot fi spuse decât în timp. iar timpul începe și sfârșește
în dragoste. într-o dragoste mare. o, dragoste! o, mare!

și dacă am ajuns aici dacă am ajuns să vorbesc despre mine
despre viața mea dăruită mării despre viața mea dăruită dragostei
o, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere, înseamnă că marea
și dragostea sunt fără sfârșire. și fără sfârșire sunt cuvintele mele.
cuvintele mele care poartă în ele și marea și dragostea.

seara ne plimbam pe faleză. pintre palmieri și magazine cu
suveniruri. vânzătoare zâmbind ne îmbiau cu amintiri de la mare.
pentru cinci euro un picasso îți făcea portretul. tot spre amintire.
să ne amintim noi de noi înșine sau alții să-și amintească de noi?
de parcă urma să trecem stixul. de parcă urma să ne înălțăm la cer.

între ora sosirii și ora plecării sunt fix șapte zile. și-n șapte zile
sunt patru anotimpuri. și chiar șapte vieți pot să fie. cel care prinde
ziua a opta se poate considera fericit. un favorit al zeilor. el poate
vedea acest turn babel nevăzut. el poate vedea până dincolo
de linia orizontului. o, linia orizontului uman!

într-o noapte mi-am dat întâlnire cu marea. nu vedeam în întuneric
unde se sfârșește pământul. unde începe marea. înaintam cu prudență.
ca înțeleptul care se aventurează în necunoscut. până când am simțit
la picioare un val. și încă unul. și încă unul. până când am simțit
la picioare o mulțime de valuri. și mergeam înainte. pe mare.

mi-amintesc foarte bine țipetele pescărușilor și vuietul valurilor.
o, valurile! cum seamănă ele cu viețile noastre! cum sfârșesc ele
pe țărmul pustiu! marea e calmă acum. albastră și calmă. o oglindă
în care cerul se răsfrânge și se nesfârșește. iar plaja e plină de
trupuri bronzate. ca niște ulcioare de lut aruncate la mal.

o zi de plajă e o zi ca oricare alta. numai că plină de umbre
umbrele șezlonguri și trupuri. iubiri trecătoare și vuiet. vuietul
mulțimii care vine și pleacă. și peste toate soarele arzător. al
verii. și peste toate o mare iubire de mare. care ne pătrunde
și ne înalță spre o de neînchipuit frumusețe.