la marginea pământului locuia o floare de mac își făcuse umbră dintr-o piatră
de drum ce se-ntorcea înapoi cu distanța pe margine fântâni înșirau setea
ca poveste
n-aveau unde să se mai ducă nici ea
nici el
precum niște versuri nomade căzute dintr-o caleașcă au aprins focul pe umeri
și-a înfipt colții o stea
și încă una
până când s-au îmbrățișat
au cusut o raniță
au făcut copii au crescut nepoți au spus povești
au lăsat distanța aprinsă să se roage
la icoana apei
și când n-au mai avut anotimp de pus pe masă și-au dat iarba jos din picioare
au deschis ferestrele și s-au aplecat până ce vin amândoi
încoace