mi-e dor
am spus de atâtea ori acest cuvânt
încât iarba unde s-a așezat s-a înnourat bisericile
au albit
începuse să se simtă ca o ploaie dezbrăcată de cămașă
mirosea a șoaptă de femeie
părțile lui de vorbire se răneau prin cioburile buzelor
sângerau
și pieptul mâinile coapsele erau transformate în paturi de campanie
rezemam fruntea asfințitul punea transfuzii cu maci
până venea ploaia
și ne lega în lanțuri până la ultima rană
începuse
cât a durat războiul nu erau iarbă nici câini nici biserici
eram numai noi noi și ei noi
și aceeași respirație
păstram ultimul glonț pentru fiecare zi ne lipeam capetele
și trăgeam
mi-e dor
până când am închis ochii și ne-am spus o dorință ele se spun cu ochii
deschiși
să te scoată din tine să te facă un flutur pe umărul celuilalt
și să fâlfâie ca o inimă de rezervă
am închis ochii

era pace se construiau biserici