furnică într-un mușuroi de sentimente și rar
atât de rar încât pare o veșnicie
reușesc să fiu greiere
acel ceva inutil și frumos
rostogolesc spre vârf cu încăpățânare întrebările
arunc din când în când din răspunsuri
zidesc monumente în care ascund nemurirea
pun iubirea în temelii și mă las pătruns de egoismul ființării risipindu-mă în căutări concentrice
sunt rare clipele care mă transportă dincolo de înțelegere
primesc străfulgerări de gânduri prin vise
sentimentul că am mai trecut prin forma asta a materiei
că pot fi iarbă sau infinit
în aceași măsură în care pot curge între două straturi
fără să mai știu
........................
mă las pătruns de nefericire
dar reușesc să caut în spatele lacrimii orizontul fericirii
culmea e că încetul cu încetul cuprinsul devine necuprins
iar întrebarea o mie de alte întrebări
........................
trăiesc într-un labirint opac
bănuiesc doar că dincolo de tot întunericul acesta
care este în spatele oricăror oglinzi paralele
deformând realitățile precum o prismă lumina
sufletul meu rătăcit se întoarce ca într-o retină a sinelui