Săruturi în noaptea urbană

Pe un peisaj cu lumini urbane
La marginea abruptă a unei cetăți,
Cuprinși de-a cunoașterii foame
Ei își doreau săruturi ca-n cărți!

El stătea cam prost cu îndrăzneala
Ea, se dădea obosită, cu migrene -
Afară nu puteau sta, că-i lua răceala
Doar la țigară, el strângând din gene!

A venit și-o explicație legată de stele
Între două fumuri trase de ea, adânc
El explica, c-o îmbrățișare de bretele
Ce-o folosești la răcnete de țânc!

Stimabila s-a tras, dar ritmul a fost lent
Rolul de amator și-a dezvelit candoarea -
Iar tinerelul brusc, respiră mai atent
Simțind în el tot mai adânc răcoarea...

Pleacă cu-n gând ce-i măcina pe ambii
Dorința de sărut clocotea sub gheață,
El se repede și-o cuprinde precum orbii
Ce n-au văzut nicicând forme de viață!

Îi dă sărutări ca niște serpentine
Într-o noapte împroșcată de faruri,
Cu-așa clipă, să plece nu-i mai vine
Și gustă cât poate buzele-i: daruri!

Săruturi în noaptea urbană
S-au consumat deja demult...
Un el și-o ea aflați în goană
Vor tot mai mult, mai mult, mai mult...