Luna s-a proptit în coasta
Unui nor batrân de ploaie
Care molfăie absent
O sămânță de văpaie.

Leneș, fără să îi pese,
Trupul greu și opulent
Se așază peste case
Ca un turc în Orient.

Norul, moș prin excelență,
Bombăne și se înfoaie
Și din când în când mai scuipă
Ba scântei, ba vâlvătaie.

Luna stăruie să-mpingă
Uriașul indolent
Care stă să răbufnească
În deluviu insolent.

Și cum luna vrea să scape,
De urgia iminentă,
Þese-n gândurile sale
O idee eminentă:

Scutură cerul de stele
Și din praful de pe ele
Stoarce-o pulbere și-o cerne
Peste norul îmbufnat,

Care din copilărie
Suferă de alergie
Și-asaltat de-atâta praf
Se pune pe scărpinat.

Din alergica-i pornire
Smocuri sure și-ncâlcite
Se desprind nefericite
Și se-mprăștie prin sat.

Scărmănat de foc și ploaie,
Norul hâtru se îndoaie
Și se-mprăștie încet,
Transparent și indolent.