poate că într-o zi
am spus poate doar așa dintr-un obicei ciudat de a da o șansă nesfârșirii
să se întoarcă la punctul zero
de ce să cred că nu ar vrea să se mai nască măcar o dată
să facă bing-bang sau doar fâs-fâs
oricum nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare pe care-l simt și eu din când în când
între două grătare și un acatist când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului toată însăileala asta de galaxii și găuri negre printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale în care se fluieră a pagubă
sau se sâsâie
dar poate că totuși nu va veni niciodată acea zi
(aici parcă ar trebui scos clar acest cuvânt idiot)
.....................................................
dumnezeu este un tip ok totuși
eu nu mi-aș fi băga în petec cu toți idioții
le-aș fi luat liberul arbitru
aș fi pus de-o dictatură a bunului simț desigur
să vadă ei pe dracu cum s-ar spune gol-goluț
oricum popoarele cu o oarecare democrație au o adunare de dumnezei
pe un vârf de munte undeva sau dincolo de orice nouă frontieră
o geneză mai cosmogonică nu ca vrăjeala noastră cu mărul păcătos
deși toți și-ar dori o viață veșnică dincolo de moarte
parcă doar dacii râdeau la gândul veșniciei cu gura până la urechi
nu-și puneau nici cenușă în cap nici nu blestemau inutil soarele
doar din când în când trimiteau soli înfipți în sulițe la zamolxe
......................................................
dar fiindcă nimic nu e mai clar decât o friptură și o bârdacă de vin
dacii l-au împrumutat și pe dionysos
așa ca să fi avut și de dansat la câtă moarte îi aștepta