Eu m-am înconjurat cu frica ta să nu te poți apropia,
Nici mâna-nmănușată în alinturi să nu te-atingă,
Și nici parfumul din sărutul meu să nu te prindă,
Tu ești acolo, sus, și frica ta rănită, acum e-a mea.

Am încercat cu versul meu să-mi luminez timida cale,
Să spulber capcane carnale ce jintuiau la tine,
Ca am să rup așa tăcerea ce-i înghețată-n mine,
Să te salvez, să-ți curăț pata fricii din petale.

Eu ție ți-am cerut să îmi respiri iubirea din cuvinte,
În șoapte-am încercat să-ți lepăd straiul tău frivol,
Îți dăruiesc adâncul inimii, îngenunchiat, cu capul gol,
Primește-n tine-a mea iubire, ca frica să-ți înfrunte.

E timpul să mă duc, clepsidra mea-i aproape goală,
Nu plânge, am alte vieți, o voi întoarce iar și iar,
Și poate-n una scurtă cât o clipă, în vis măcar,
Tu, pe cărarea mea să îmi zâmbești ca prima oară.